Romanul Săpunul lui Leopold Bloom merită cu siguranţă mai mult decît o simplă prezentare. În acest spaţiu vrem să atragem doar atenţia asupra excepţionalei apariţii de la editura Cartea Românească, fiind convinşi că analizele mai ample nu vor întîrzia să apară. Carte a unui poet despre prozaismul vieţii în totalitarism, ratare superioară a epicului în favoarea introspecţiei şi a înţelesurilor inefabile ce nu se lasă demonstrate, romanul Norei Iuga alternează jurnalul (o jupuire de sine în care memoria, reflecţia, hrana spirituală a artei, senzaţiile şi sentimentele se profilează în ecorşeu şi în secţiune – carne vie şi sisteme vitale zvîcnind dureros în atmosfera socială a anilor ’70-’80) cu ficţiunea – povestea doamnei E. şi a domnului D., a fotografului Nicky Bârsan şi a lui Marcel Albu, personaje cărora Nora Iuga le dirijează destinele în imaginar folosind tehnici desprinse din romanul clasic şi cel modern, de la portret, dialog, descriere de atmosferă, la monologul joycean şi procedee textualiste.
Partea aşa-zicînd de jurnal conţine pagini antologice, cum ar fi descrierea lumii din cartierul de blocuri dominat de Betonieră – un simbol al timpului ce macină scrîşnind destine, transformîndu-le în praf şi pulbere. Sau personajul, şi el emblematic pentru viaţa de bloc cu promiscuităţile ei – doamna Oprişan, o rudă a Vicăi Delcă, ce năvăleşte mereu nepoftită în intimitatea cuplului de poeţi, vîrîndu-le cu de-a sila pe gît hălci indigeste de real mizerabil. Ar fi multe exemple de dat în acest sens. Ne mărginim aici să spunem că privirea Norei Iuga e mereu comprehensivă, compasiunea pentru semeni neavînd nici urmă de edulcorare, iar necruţarea şi-o rezervă autoarea sieşi, scormonind pînă la stratul celor mai inavuabile senzaţii şi sentimente de unde scoate la suprafaţă poezia, „cu scîrbă şi adoraţie”.
Roman al ratării prozei de către poet („N-am să învăţ să scriu niciodată proză (…). Poate că însăşi neşansa vieţii mele se explică prin inapetenţa mea la epic (…) Eu sînt poetă”), Săpunul lui Leopold Bloom de Nora Iuga e o carte de primă mărime, infirmînd scepticismul discuţiilor despre criza literaturii române de după ’89. (A.B)
România literară, nr.12, 1993
