Un posibil bestseller
Există prejudecata că un om cultivat nu poate fi sincer, întrucât cultura artificializează. Nimic mai departe de adevăr. în realitate ignorantul se dovedeşte incapabil de sinceritate, din cauză că orice încercare a sa de a-şi descrie viaţa sufletească eşuează în clişee. Nora Iuga are o cultură bine însuşită şi, deci, o capacitate remarcabilă de a se înţelege pe sine, de a-şi individualiza trăirile, de a le sesiza semnificaţia. Datorită subiectului, ca şi autenticităţii de document existenţial a confesiunii, romanul ar putea deveni un bestseller.
Acasă la Şeherezada
Romanul are o construcţie simplă şi originală. Anna se află la ea acasă şi stă de vorbă cu tânărul, venit în vizită. „Stă de vorbă” e un mod de-a spune. De fapt, ea vorbeşte necontenit, încercând să-i capteze atenţia şi să-l seducă, iar el tace şi ascultă. în mod ingenios, scriitoarea nu-l desemnează pe tânăr printr-un nume, ci prin privirea lui verde, a cărei semnificaţie se schimbă mereu, ca reacţie la ceea ce povesteşte amfitrioana.
Existenţa cuplului depinde exclusiv de rostirea a noi şi noi cuvinte de către femeie, aşa cum menţinerea unui avion în aer depinde exclusiv de învârtirea continuă a elicei. Cititorul simte aproape fizic că, dacă femeia n-ar mai găsi nimic de spus, relaţia s-ar prăbuşi.
Sexagenara ştie că burta ei flască şi sânii căzuţi nu-l pot ademeni pe tânăr şi că singura armă care i-a rămas este elocvenţa. De aceea, găseşte mereu, cu înfrigurare, ceva de spus, făcându-şi portretul, istorisind întâmplări din anii tinereţii, citind cu glas tare din propriile ei poeme. Nici o clipă nu are certitudinea că a reuşit să-l cucerească în vreun fel pe tăcutul ei partener (după cum nu-şi dă seama nici dacă el a înţeles că ea îl iubeşte). Dar constată că el nu pleacă şi această evidenţă îi dă mereu noi speranţe.
Unele fraze nu-i sunt destinate tânărului, ci nouă, cititorilor, conţinând presupuneri făcute în legătură cu starea de spirit a tânărului sau confesiuni pe tema dorinţei – înnebunitoare – de-a-l avea ca amant. Cu alte cuvinte, noi „auzim” şi ce povesteşte Şeherazada, şi ce gândeşte ea. Femeia se livrează integral lumii, cu un curaj nebun, de fiinţă care sare în gol.
Frumuseţea textului este mărită şi de trecerea frecventă şi spontană, în relatare, de la persoana întâi la persoana a treia şi invers. Vedem şi ce vede Anna, dar o vedem şi pe ea. Nu există o regulă a acestor schimbări de perspectivă. Dar funcţionează aici o intuiţie feminină, o artă de a satisface prompt, cu graţie, exact aşteptările cititorului.
Monologul atotcuprinzător
Romanul se constituie, până la urmă, dintr-un lung monolog, care are în interiorul lui şi declaraţii, şi eseuri, şi istorisiri ale unor întâmplări reale sau ale unor visuri, şi chiar… dialoguri. Este un monolog atotcuprinzător, un recital dat de o fiinţă complexă şi dramatică. Leit-motivul impresionantei simfonii de cuvinte îl reprezintă invocaţia adresată tânărului, invocaţie tragică prin inutilitate, ca implorarea unei statui. […]
Din mulţimea de evocări se detaşează pregnant profilul unei scriitoare, Terry, prietenă de nedespărţit a Annei în perioada adolescenţei lor comune, care, însă, odată cu trecerea anilor, mânată de un fanatism al realizării ca scriitoare, a devenit mai puţin disponibilă pentru prietenie. în mod curios, Anna vorbeşte despre Terry până la uitare de sine, ca şi cum ar vrea să se mute într-un alt destin şi să scape astfel de obsesia cuceririi tânărului. […]
România literară, nr. 46, 22-28 noiembrie 2000
