mirat de parcă te-a atins o lebădă
sunt întâmplări rele
când treci strada
când deschizi o sticlă de bere
când trandafirul te închide
în carcera lui
sunt camere în care eşti văzut
oricât te-ai baricada
oricât ai pune feţe străine
la geamuri
ei îţi adulmecă vulnerabilitatea
înfig dinţii în creierul tău
îţi înfulecă gândurile
stai întins în pat
ţii într-o mână un soare într-o mână o lună
măşti totemice
– linguriţa se loveşte de paharul cu ceai –
te trezeşti brusc
mirat de parcă te-a atins o lebădă
şi asta ce mai e
întrebi râzând
un cap rostogolit
în libertatea încremenită
lumea în loc de lume
abia mai târziu am aflat
că se poate minţi din lipsă de întâmplări
mă gândesc la bătrânii domni
care merg încet
şi nu ajung niciodată
la umbrele lor tremurătoare
ca perdelele în ceainărie
mă gândesc la întâlnirile pierdute
şi înlocuite cum te-ai trezi
într-o veneţie scufundată
şi ai vedea magii venind din răsărit
şi după aceea
suspendarea dreptului la vorbitor
când iese la lumină lumea paralelă
lumea în loc de lume
cea în care nu se ascultă
şi nu se bate din palme
mergea după un diapazon nepotrivit
îşi fixase un loc prea înalt pe portativ
nu iubea ploile se plictisise
şi şi-a adus soarele în pat
noaptea la douăsprezece
şi atunci a văzut seraiurile
şi tot orientul
desfăcându-se în felii
şi femeile plutind spre el
cu flori de măr în mână
şi a simţit disperarea
inventatorului rătăcit
într-un oraş din deşeuri
(cum nu pot eu să ies din banalitate
decât când scriu
cum nu pot eu să fiu
deşteaptă decât pe hârtie
am nevoie de timp
până se deschide creierul
şi mă îngăduie
în intimitatea lui
unde îţi poţi alege totdeauna
culoarea pieselor cu care vrei să joci
poate la fel erau
şi poftele celeste ale lui
Kerouac şi Ginsberg
baletele lor bengale
în istorie iernii
când totul devine posibil
şi literele dezertează din cuvinte)
ei merg încet bătrânii domni
şi fac desene cu bastonul pe alei
ei spun minciuni şi juisează
şi sunt atât de singuri şi speriaţi
în parcuri sunt locuri obscure –
“mergeam la o femeie pe strada fântânei
dar nu mai ştiu cum o chema”
îi aud povestind
şi ei au trecut înot canalul mânecii
şi au vânat elefanţi
şi au câştigat maratonul
disperată
această posesie imediată
a lumii prin cuvinte
şi plicticoasă
ca o vânzare de lozuri
bătrânii domni
atât de optimişti
căci plină de flori era lumea
şi vara s-a dus
