După cum ne-a obișnuit poezia Norei Iuga, toate elementele concrete, reale, care se impun înțelegerii noastre, constituie doar primul nivel narativ al textului, iar dedesubt se depun, la lectură, permanent enigme amuzant-tragice, ramificații, rostite doar pe jumătate sau deloc. Autoarea își reduce personalul conștientă și cu incontestabilă îndemînare, la un statut derizoriu, complet insignifiant. Tocmai prin acest procedeu obține efectul viclean al poemelor ei. Minimalizată, se deschide aici o lume tipic balcanică, mereu ieșită din matcă. Lumea balcanică rămîne ea însăși, cu cît își dorește mai mult să existe pretutindeni. Și fiindcă acest Balcan se deschide către oriunde, pînă în cele mai mici amănunte, în jurul tuturor personajelor se închide un cerc îngust, încît toate se contopesc într-un tablou de grup, dar, în același timp, ar putea forma o singură persoană. Fiecare e palpabil, confuz palpabil, pentru că zilele nu-i pot reține decît haotic și își scapă singur din mînă în înghesuiala sentimentelor și a stărilor care-l acaparează […]. La lectură te regăsești imediat în fiecare din aceste personaje, te surprinzi că ești asemenea lor, înghițit de ele sau că, pe neobservate, îți devin familiare aceste tumulturi; le cari după tine, cu alte cuvinte, te simți bine, deși n-o scoți la capăt cu ele. Ni se prezintă banalități care abundă în zilele balcanice, ca în toate zilele lumii. Se telefonează, se scriu scrisori, se plătesc facturi, se ascultă radio, se face siestă, se cîntă la flaut, se lucrează în tură, se visează la stabilirea în altă țară. Se prind pești, se poartă cocoașe… Se face politică din orice și cu orice; confuzii, maimuțăreli, respingeri – totul de-a valma. Se face chiar și dreptate, adică în legea lor… Într-un schimb volatil între iubire și abandonare, ziua devine un teren, unde se înșeală din fidelitate și se calomniază sincer. Rapace și laș, carnea își arată inteligența „sexuală“, despre care autoarea afirmă că aceasta nu numai că există, dar îi e superioară inteligenței și mai spune că scriind „le pune botniță lucrurilor“ […] Așa își prezintă lebedele drept pisici, cerul, îngerii drept cîini, toate personajele sînt în interiorul orașului și afară din interiorul lor. Nu mai ajută nimic. Ei își rămîn necesari pînă la sfîrșitul zilelor, deoarece își sînt unul altuia sprijin și alunecare de teren. […] Nora Iuga a publicat în România 15 volume de poezie – de la unul la altul și-a continuat marea temă a vieții ca farsă tragică.
Herta Müller – postfață la volumul Der Autobus mit den Buckligen (Autobuzul cu cocoșați), Edition Solitude, 2003 – text prescurtat
