ce-ar fi să-mi descriu laba piciorului
sprijinită pe marginea scaunului cînd îmi tai bătăturile îmi trebuie ceva prozaic să mă trezesc dar și asta ar fi literatură nu ami vreau fotografii vărsarea sîngelui din jugulara tăiată o lună întreagă într-un loc străin în aceeași casă cu tine în cuști separate das einzig wahre (singurul adevăr) ca atunci la cimitir paturi de pămînt perne de piatră fără cruci suflete intrate în nicăieri despuiate de orice iluzie materială și lumea de dincolo e o iluzie materială dorința practică de mai face rost de o existență cînd pămîntul pe care calci aerul pe care îl respiri mai poartă particule din distilarea lentă a trupului acelui kostas venetis de la 1934 la 2000 pe care mi-l închipuiam frumos toți mor bătrîni aici mă gîndeam o compensație pentru că nu și-au dorit niciodată acolo pentru că nu cred în nimic mai ales femeile care le-au supraviețuit bărbaților douăzeci treizeci de ani trăim într-o lume de văduve panta pînă la pavilionul de lemn sufletul meu rața care zburătăcește pe lac deasupra acestei ridicole cramponări de a exista în conștiința cuiva în interesul cuiva un fel de a fi în top de a avea încă trecere pe piață ce fel de piață de bani de carne de nevroză pe care ți-ai imaginat-o cîndva un produs spiritual cînd ea nu e decît o secreție a unei glande foarte ascunse și foarte lacome dar ție nu ți-a plăcut niciodată să mănînci vorbești cu jumătatea care ocolește parcul de distracții cu jumătatea care scrie salcia aceea aplecată spre apă e și deasupra și dedesubtul lacului și el scrisul nu e tot un fel de pornire mercantilă deghizată după o jumătate de oră am ieșit din cimitir lipitoarea și-a făcut plinul am ce deșerta pe hîrtie abjectă sînt doamne nu trăiesc decît ca să-mi umplu caietele astea cu umbre de viață lebăda albă uriașă prindea viteză ajungea din urmă zburătoarea aia mică și roșie parcă aud un răpăit de mitralieră natura mea crescută mereu lîngă gard cu copaci înalți care se țin de mînă și intră unul în altul cu oameni prinși fără scăpare în cleștii gîndurilor privirile lor merg pe pămînt numai pe pămînt fă să-mi fie bine indiferent de cum cad zarurile și clopotele de la gedächtniskirche începeau să bată și chiar atunci bip-ul tău se aprinde în viscerele mele ce spaimă
lebăda cu două intrări, Editura Vinea, 2003, pag. 99-100
