și tu crezi în blîndețe
nimic și pe mai departe viața
promisiunea unei culori fără seamăn
și cuvintele cotropite de arșița trupului
dă la o parte cortina
în pereți sînt fisuri
prin care șerpii se lasă supuși
și tu crezi în blîndețe
nici nu știi spiritual
ce corăbii de portocale răpește
sfîntă piraterie pe gange profeții
ce falic se roagă delfinei fecioare
cădem în cratere senzuale
infinitele simțuri apoase se fac
– scufundătorul desface o scoică –
și ochiul nu mai învie pe lucruri
o mișcare vicleană-i în această placenta
prin care ne travestim veșnicia
caii și corturile
unde sînt lucrătorii zilieri
trecînd pe biciclete spre casă
unde caii și corturile
și mîna ta
care mă ținea la fereastră
să văd prizonierii
bărbații nebuni cu șoldurile ondulate
de bicele dragostei
carnea ta
numai noaptea o recunoșteam
în rîul alb
mostru fără sfîrșit
atît de dulce
și eu țintuită-n fereastră
inventîndu-ți tîrziu
mîna ștearsă de ape
