EA
Ce viață eternă această depărtare îmi promite
și tu atît de albastru pe întunericul meu –
ochiul tău m-ar aduce înapoi – ești singur în
ora de noapte, ți-s mîinile pline de mine,
o lebădă albă în somn te preface și penele
ei înfloresc pe ruine; spui Leda și Leda și
Leda, te-aud, știi scara de frunze cu foșnetul
tandru la sud prin care eu te respire ca un suflet
din cale afară de trist și totul e atît de nebun
și posibil… Nu vreau să te văd!
8 septembrie
EL
Las în marginea orei să crească bălării și
urzici; nici un rău nu se naște primul în
lume, nici un bine nu se-ncheie aici. Ești
ca setea de vară, răzbunătoare și rea îmi
biciuiești sufletul rîvnind să mă doară dar
nu știi cîte corzi de vioară se rup înainte
ca lemnul să moară. Știam c-ai să pleci, cînd
încă visam c-ai să vii, existînd mai liber
ca timpul în spațiul tău îmi pierdeam putința
de-a fi – și uite, văd iar miracolul lacrimii
reci la cel care are tăria să plece – te las
într-o lume de grindină mică, sub priviri care
cad, sub priviri care se ridică…
16 septembrie
