Drum
Eu vin pe lungile coridoare
de la celălalt capăt.
Identitatea mi s-a risipit
în părul unei străbune decapitate,
și pașii mi-au căzut la o răspîntie de timp;
nu te mira că înaintez.
În lumea noastră sînt șerpi
și aburi și chemări,
care leagă continente mai dureros
și mai pătimaș decît vapoarele.
Lacrimile secolelor ar fi înghețat pe pereți,
dacă n-ar fi fost această respirație continuă
pe care o aduc cu mine.
Lîngă inimă păstrez și acum
o floare carbonizată,
ploaia asta torențială de aer
ar putea să mă risipească
ca atingerea unei mîini o mumie,
și nu mă tem.
Fără pași pe lungile coridoare
dansez peste barierele convenționale
ale lui Azi, ale lui Mîine.
Toate inimile, devorate voluptos și îndelung
de copaci și de cîntece
și de-o neagră sete de adînc, rămîn aici
sub coastele mele mereu și mereu
gonind spre alt capăt de corridor
îndepărtat și tainic
ca o culisă de cer.
4 aprilie 1944
Cum știu picioarele drumul lemnului
dincolo de așternuturile verzi,
de lacrimile martirilor carbonizați
în acel început de aprilie,
cînd ne-am ascuns în șifonier,
să nu ne găsească poștașul
cu somația de chirie.
Li-li-liliana…
pe-o placă de patefon,
și păsările care cereau prea multă pîine
pe balcoane,
și noi care făceam copii,
ca să uităm,
sau doar să amînăm acele insule
cu viața prinsă-n scobitoare
ca o măslină uleioasă.
Li-li-liliana…
la patefon
și noi ne sărutam în șifonier,
și pompele funebre sunau la vecin,
și iar ne sărutam, c-o legitimă bucurie.
